Instrucțiunea privind pregătirea pentru redeschidere și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie în contextul pandemiei cu Covid-19 a fost aprobată de către Comisia Națională pentru Sănătate Publică. Conform documentului, inițial vor fi admiși un număr redus de copii – câte 7-8 copii de 2-4 ani și câte 10-12 copii de 4-6 ani, dezinfectarea și igienizarea suprafețelor la fiecare 3 ore, iar la înscrierea în grupele de copii, părinții vor semna o declarație pe proprie răspundere privind prezentarea certificatului medical al copilului, cu toate vaccinurile administrate și morbiditățile copilului din momentul frecventării de către acesta a grădiniței.

La etapa inițială vor fi admiși copii de 4-6 ani, iar pe măsură ce situația epidemiologică din comunitate se va îmbunătăți, vor putea fi admiși și copii de 2-4 ani.

La grupa de copii vor activa concomitent câte 1 educator per 4-5/6 copii (adică 2 educatori per grupa de 10-12 copii și 1 asistent de educator) – pentru toată perioada cât persistă pericolul de infectare cu Covid-19.

Unele grădinițe vor putea opta pentru frecventarea de către copii a instituției pe ture, pe parcursul zilei (ex., de dimineață – jumătate din copiii din grupă, după amiază – altă jumătate din copii) sau a săptămânii (ex., în zilele pare – un grup de 10-12 copii, în zilele impare – celălalt grup de 10-12 copii), sau 10-12 copii câte 2 săptămâni consecutiv și alți 10-12 copii – alte 2 săptămâni consecutiv.

Totodată, se interzice organizarea activităților festive precum matinee, zile de nașteri, a activităților extrașcolare, a adunărilor de părinți sau a activităților metodice cu participarea specialiștilor din afara instituției.

Șeful ANSP Nicolae Furtuna a declarat ieri că instituțiile de educație timpurie ar putea să își reia activitatea chiar înainte de 1 septembrie: „Depinde de două lucruri, în primul rând de fondator, care trebuie să asigure instituția, dar nu declarativ, ci de facto. Al doilea factor este situația epidemiologică, este clar, cu un fundal de câteva sute de infectări zilnic nu vom putea redeschide grădinițele”, a explicat acesta.

Amintim că premierul Ion Chicu a declarat că grădinițele și școlile din țară ar putea fi redeschise, iar autoritățile se pregătesc în acest sens.

Iată textul complet al instrucțiunii.